General

Circuit Banat – Transilvania – 3 zile

Bucuresti – Dragasani – Drobeta Turnu Severin – Orsova – Baile Herculane – Hunedoara – Sibiu – Transfagarasan – Balea Lac – Barajul Vidraru – Curtea de Arges – Bucuresti

Durata: 3 zile – 2 nopti

 

Detalii traseu:

Ziua 1: ora 06:15 – prezentarea la imbarcare, Bucuresti – Piata Agroalimentara, Gara de Nord (Calea Grivitei- gura metrou-Muzeul CFR).Ora 6.30-plecare din Bucuresti catre Drobeta Turnu Severin. O prima oprire va fi la Dragasani, pentru a vizita una dintre cele mai mari crame din regiune. Dupa degustarea de vin ne continuam drumul catre Drobeta Turnu Severin, unde vom vizita: Muzeul Portilor de Fier si Podul lui Traian. Cazare in Drobeta Turnul Severin.

Ziua 2: mic dejun. Deplasare catre Orsova, unde vom face o mica croaziera pe Dunare pana in Cazanele Mici (Tabula Traiana, Chipul lui Decebal, Manastirea Mraconia), optional pana in Cazanele Mari (cu intoarcere in dreptul pesterii Ponicova). Ne continuam drumul catre Baile Herculane, unde vom Vizita “Baile Imperiale Austriece”. Aici vom avea si o mica pauza pentru pranz. Ne deplasam catre Hunedoara, vizita la Castelul Corvinilor. Deplasare catre ultimul oras al zilei, Sibiu. Vizita la Muzeul Astra apoi ne cazam in oras. Seara optional, tur in centrul istoric.

Ziua 3: mic dejun. Vizitam Muzeul Brukenthal. Plecam catre Valea Zanelor pentru a vizita faimosul Castel de lut. Ne continuam drumul catre Curtea de Arges pe Transfagarasan, cu oprire la Balea Lac si Barajul Vidraru. Dupa vizita la Manastirea Curtea de Arges ne deplasam catre Bucuresti. Sosire: aproximativ ora 21:00 (in conditii normale de: vreme, trafic, etc.) in Piata Agroalimentara, Gara de Nord (Calea Grivitei- gura metrou-Muzeul CFR).

Tarif: 350 RON

Tarifele difera in functie de perioada aleasa si disponibilitatea hotelurilor.

Servicii incluse:

  • Cazare Hotel 3/4*
  • Tip masa: mic dejun
  • Transport autocar dotat cu sistem audio-video, 2 monitoare, aer conditionat, sistem incalzire, microfon, scaune rabatabile si reglabile lateral, centuri de siguranta.


Descriere obiective turistice:

Muzeul Regiunii Porţilor de Fier

În 1912 profesorul Al. Bărcăcilă înfiinţează Muzeul Istoric al Liceului Traian, care se va muta în 1926 în clădirea nou construită de lângă castrul roman, clădire care, încă de la început, trebuia să adăpostească şi un muzeu ce se va numi de acum Muzeul de Istorie şi Etnografie din Turnu Severin. După 1945 muzeul creşte în importanţă şi îşi lărgeşte arealul de cercetare, fiind numit Muzeul Regiunii Porţilor de Fier. La 15 mai 1972 s-a deschis muzeul în forma actuală, având două secţii: istorie şi ştiinţele naturii, cu un acvariu în care sunt prezentate specii de peşti dunăreni. Ulterior au mai fost create secţiile de etnografie şi de artă. Expoziţia de bază prezintă în primul rând aspecte ale civilizaţiei rurale în Mehedinţi şi în zona Porţile de Fier. Alături este castrul roman Drobeta.

Rezervatia naturala Cazanele Mari si Cazanele Mici:

Rezervatia este de tip mixt, avand o suprafata totala de 215 ha, si este emplasata intre Valea Ogradena si Ogasul Turcului. In aceasta zona Dunarea strabate cea mai ingusta si mai grandioasa zona a Defileului Dunarii, Cazanele Dunarii.

Prin Cazanele Dunarii se intelege portiunea de defileu cuprinsa intre gurile de varsare a raurulor Plavisevita si Ogradena, fiind formate din doua portiuni distincte: Cazanele Mari si Cazanele Mici, despartite intre ele printr-un golf semicircular, Bazinetul Dubova.

Chipul lui Decebal

Chipul lui Decebal este o sculptură în stâncă pe malul Dunării, localizată între Eşelniţa şi Dubova, în apropiere de Orşova. Cea mai mare sculptură realizată în piatră de pe teritoriul Europei a fost finanţată şi promovată de istoricul Iosif Constantin Drăgan. Lucrările s-au desfăşurat în perioada 1994-2004 şi au transformat zona într-un punct de atracţie turistică deosebită pentru cei care aleg să urmeze traseele turistice locale, în special cele cunoscute de la Cazanele Dunării. Specificatiile sculpturii: Chipul lui Decebal are o dimensiune totală de 55m înălţime şi 25m lăţime. Are cu 6m mai puţin decât Statuia Libertăţii şi cu 8m mai mult decât Monumentul lui Hristos de la Rio de Janeiro.Doar nasul lui Decebal are 7m lungime şi 4m lăţime. Construcţia a durat 10 ani.

Baile-Herculane

Statiunea Baile-Herculane este integrata în Parcul National Valea Cernei-Domogled, si are o pozitie deosebit de pitoreasca. Asezarea ei atractiva pe fascinanta vale a Cernei, la o altidudine de 160 m, pe aceiasi paralela cu Nisa si Venetia, îi confera un climat agreabil, cu influente mediteraneene.

Originea Bailor Herculane se întinde pe o durata de aproape doua milenii. Atestarea documentara a statiunii dateaza din anii 153 e.n. În perioada civilizatiei romane, statiunea de pe Valea Cernei a constituit un important punct de atractie pentru aristrocatia Romei antice. Împresionati de exceptionala putere tamaduitoare a apelor sacre de pe Valea Cernei, romanii sositi în Dacia le-au închinat un adevarat cult balnear sub semnul tutelar al lui Hercules.

Castelul Corvinilor

CASTRUL REGAL – Prima fortificatie de piatra de la Hunedoara, a fost datata de majoritatea cercetatorilor însecolul XIV (Gheorghe Anghel), desi exista specialisti care atribuie castrul regal primei jumatati a secolului XV (Elemér Mályusz, Adrian Andrei Rusu, Radu Lupescu). Aceasta prima fortificatie avea o forma elipsoidala, cu capetele de nord si sud ascutite, marcate de piatra de talie. Zidurile, cu grosimi de pâna la 2 m, au fost construite din blocuri de calcar dolomitic si piatra de râu, direct pe stânca nativa. Cercetarile anterioare primului razboi mondial au aratat faptul ca în zona nordica au existat doua încaperi de forma triunghiulara, unul dintre acestea fiind probabil un turn donjon, cu analogii în zona franceza si germana a secolelor XIII-XIV.

Legenda Corbului” Pe blazonul familiei Corvinilor este inscrptionat un corb care tine în cioc un inel de aur. Atribuirea acestui simbol al familiei are o legenda. Se spune cã Ioan de Hunedoara era fiu nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, cu o frumoasa femeie din Tara Hategului, pe nume Elisabeta.

Pentru a o feri de necinste, regele îi da de sot pe unul din vitejii sai, Voicu, daruindu-i totodatã si un inel ca si dar pentru copilul nenascut, cu scopul de a fi recunoscut atunci când va creste si va merge la curtea regala. In timpul unei calatorii facuta de familia lui Voicu, poposind pentru a pranzi, inelul este uitat pe o margine a stergarului pe care erau puse merindele. Un corb, atras de stralucirea inelului îl fura încercând sa plece cu el. Copilul Ioan de Hunedoara ia un arc si sageteazã corbul, recuperand astfel inelul. Atunci cand creste si ajunge la curtea regala, povesteste aceastã patanie, iar regele, impresionat de aceasta istorie, decide ca simbolul familiei hunedorenilor sã fie corbul cu inel de aur în cioc.

De altfel, si numele familiei provine din latinescul „Corvus”, care inseamna „Corb”, o pasare care simboliza cu totul altceva în evul mediu, si anume întelepciunea si longevitatea.

Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA

Muzeul a fost organizat cu începere din anul 1963 sub denumirea de Muzeul Tehnicii Populare şi are o suprafaţă de 96 ha şi un circuit expoziţional de 10 km.

Muzeul adăposteşte monumente originale reprezentative pentru sistemul de valori al satului românesc.

Aici se găsesc case de locuit aduse din diferite părţi ale ţării, interioare de locuit păstrate în forma originală, instalaţii de industrii ţărăneşti, mijloace de transport în comun tradiţionale etc.

Sunt ilustrate toate domeniile precum agricultura, creşterea animalelor, apicultura, pescuitul şi vânatul prin gospodarii specifice precum stâne, crame, cherhanale etc.

Muzeul este organizat în cinci mari sectoare cuprinzând grupe tematice aferente.

Acestor sectoare li se adaugă o expoziţie de sculptură modernă în lemn, cu opere realizate de reputaţi artişti romani şi străini, inspirate din universul satului tradiţional, căreia îi sunt destinate 3 ha.

In noua sa concepţie tematică, muzeul sibian a devenit un adevărat “muzeu al civilizaţiei populare tradiţionale din România”. Cognomenul „ASTRA” se datorează continuării, pe toate planurile (patrimonial, expoziţional, educaţional), a valoroaselor tradiţii ale primului muzeu etnografic-istoric al românilor din Transilvania, fondat la Sibiu, în anul 1905 şi închis în 1950, din motive “ideologice”.

Patrimoniul său (transferat în anul 1950 la Muzeul Brukenthal), a fost integrat Complexului Naţional Muzeal „ASTRA” în anul 1990, în prezent ajungând de 35 240 obiecte şi formând temeiul viitorului „Muzeu al Civilizaţiei Transilvane „ASTRA”, într-o concepţie modernă, novatoare, interdisciplinară.

Piata Mare Sibiu

Devenită, o dată cu evenimentele din decembrie ’89, un simbol, un fel de “kilometrul 0” al Sibiului, Piaţa Mare, una dintre cele mai mari din Transilvania, situată în partea de nord a oraşului, a reprezentat dintotdeauna o veritabilă emblemă a străvechiului burg.

Deşi se pare că a fost construită în 1366, ca o a treia centură de apărare a cetăţii, respectiva incintă a fost menţionată pentru prima oară în hrisoavele vremii abia în anul 1411, ca fiind principala piaţă de desfacere a cerealelor, dar în acelaşi timp şi loc de întruniri ori execuţii publice. De altfel, aici se aflau “Stâlpul Infamiei”, având statuia lui Roland în vârf, spânzurătoarea şi “Cuşca pentru nebuni”, unde, în timpul zilei erau expuşi oprobriului public cei ce tulburau noaptea liniştea semenilor.

Având acelaşi traseu conturat încă din secolul al XIV-lea , Piaţa Mare are o formă dreptunghiulară cu lungimea de 142 m şi lăţimea de 93 m. Pe laturile ei au rămas în picioare, atinse doar de patina vremii, vechile case nobiliare medievale, alături de un alt simbol de marcă al oraşului, Palatul Brukenthal, locul de început al promovării artei în această parte a Europei.

Muzeul National Brukenthal

Baronul Samuel von Brukenthal (1721-1803) a fost singurul exponent al comunităţii săseşti transilvănene căruia i s-au atribuit importante funcţii publice în cadrul statului austriac condus de împărăteasa Maria Theresa(1717 – 1780), cea dintâi funcţie ocupată fiind aceea de cancelar aulic al Transilvaniei.

Perioada petrecută la Viena în această calitate coincide cu perioada constituirii colecţiei sale de pictură, menţionată în 1773 în Almanach de Vienne drept una dintre cele mai valoroase colecţii particulare ce putea fi admirată în mediul cultural vienez al vremii.

Colecţiile iniţiale ale baronului von Brukenthal (constând din pinacotecă, cabinet de stampe, bibliotecă şi o colecţie numismatică) au luat naştere cu precădere în intervalul de timp dintre anii 1759 şi 1774. Se cunosc puţine informaţii privind modul lor de constituire, primele înregistrări referitoare la achiziţii de tablouri în documentele familiei Brukenthal apărând în 1770, dată la care nucleul pinacotecii trebuie să fi fost deja format.

Numit Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, funcţie pe care a ocupat-o între anii1777 şi 1787, Samuel von Brukenthal construieşte la Sibiu un palat în stilul Barocului Târziu, după modelul palatelor vieneze.

Castelul de Lut din Valea Zanelor

Castelul este realizat doar din materiale naturale, pereții fiind făcuți dintr-un amestec de pământ, apă, paie, argilă și nisip. Acoperișul cu mii de pante este realizat din șindrilă de molid, iar turnurile sunt făcute din piatră de râu. În ciuda formelor neobișnuite ale acestei structuri, Castelul de Lut se integrează perfect cu zona din jur.

Balea Lac

Căldarea Glaciară Bâlea, care adăposteşte emblematicul Lac (4,6 ha, altitudine 2.034 m) cu cea mai frumoasă cabana semilacustră, este de departe cel mai important centru al sporturilor de altitudine din Carpaţii României.

Situat în inima masivului Făgăraş – el însuşi cel mai grandios complex montan al Carpaţilor noştri – zona Bâlea Lac, parte a rezervaţiei naturale omonime (180 ha suprafaţa), prezintă un relief glaciar tipic cu morene, terase, vale în formă de „U”. Peisajul de o frumuseţe austeră unică este copleşitor atât vara, cât mai ales în anotimpul alb. Atunci se mută aici fascinanta lume a nordului îngheţat, cu zăpezi înalte, sclipitoare, atârnate parcă de streaşina înălţimilor ce se contopesc în albul norilor efemeri. Din Şaua Netedului – „poarta” accesibilă a Rezervaţiei Faunistice Arpăşel – privirea cuprinde o nesfârşită succesiune de culmi înalte şi îmblănite de hlamida iernii, care ascunde văi glaciare complexe suspendate sau simple, vârfuri ascuţite şi pinteni, ace şi turnuri masive aliniate cuminte pe un fronton alpin cu iz hymalaian. Pe lacul cu gheaţă de  peste un metru, picură în soare stalagmitele cascadei încremenite de ger sub Fereastra Bâlii.

Barajul și Lacul Vidraru

De-a lungul Transfăgărășanului, la 40 de kilometri de Curtea de Argeș, între versanții Pleașa și Vidraru, se află Lacul și Barajul Vidraru – construit între 1960 – 1966, pentru producția de energie electrică, irigații și prevenirea inundațiilor, fiind acum un loc excelent și pentru recreere, turism și sporturi.

Barajul se situa la data finalizării, măsurat la înălțime, pe locul 8 în Europa și pe locul al 20-lea în lume. Mii de oameni au forat galerii subterane lungi de 42 km, s-a escavat un milion de metri cubi de rocă subterană, s-au turnat aproape un milion de metri cubi de beton, iar sacrificiile umane au costat peste optzeci de vieți. Suprafața lacului este de 893 ha, lungimea de 10,3 km, lațimea maximă este de 2,2 km în zona Valea Lupului – Călugărița și are o circumferință de 28 km, iar adâncimea apei este de 155 m lânga barajul curbat înalt de 166 m, cu o lungime la coronament de 307 metri.

Uzina de energie hidroelectrică Vidraru amplasată subteran la 104 metri adâncime poate produce, într-un an hidrologic mediu, energie electrică de aproximativ 400 GWh, având o capacitate instalată de 220 MW.

Manastirea Curtea de Arges

Ctitorita in vremea domnitorului Neagoe Basarab, intre 1512 – 1517, manastirea este parte a celei mai celebre legende romanesti: “Legenda Mesterului Manole“. Cunoscuta si drept Biserica Episcopala, deoarece a fost scaun episcopal intre anii 1739 si 1748, lacasul de cult are o lungime de 18 metri, o latime de 10 metri si inaltimea de 25 de metri. Ca o curiozitate, naosul si pronaosul nu sunt despartite cu o usa, ci doar de un chenar de usa montat intre doua coloane. De-a lungul timpului a fost supusa la mai multe lucrari de restaurare. Forma actuala a fost data de arhitectul francez Andre Lecomte du Nouy si de arhitectul roman Nicolae Gabrielescu, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Lucrarile de refacere au fost terminate in anul 1885 iar biserica a fost sfintita la 12 octombrie 1886.

Legenda Mesterului Manole” de care este legat numele manastirii Curtea de Arges spune ca domnitorul tocmise pe cei mai mari mesteri pentru a ridica lacasul de cult. Dar, ceea ce ei construiau ziua, se darama noaptea. Intr-o noapte, Manole a visat ca daca-si zideste sotia in unul din ziduri, constructia va rezista. A doua zi, cand nevasta sa Ana a venit sa-i aduca de mancare, Manole a zidit-o pe latura sudica. Cand totul a fost gata si Neagoe Basarab a ramas impresionat de frumusetea Manastirii, a poruncit slujitorilor sa ia scarile care duceau la acoperis pentru ca mesterii sa nu mai poata cobori si sa faca alta biserica mai frumoasa. Atunci, Manole si-a facut aripi din sita ca sa zboare, dar s-a prabusit. Se spune ca in locul unde a atins pamantul a iesit un izvor care reprezinta lacrimile lui Manole. De altfel, izvorul se afla chiar in apropierea Manastirii.

Available departures

Unfortunately, no places are available on this tour at the moment

Romania

RomaniaRomânia este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Read more

Inca nimeni nu a facut un review pentru acest tour.